Blog
RELATII INTERUMANE IN EDUCAREA COPIILOR
Relaţiile interpersonale reprezintă cadrul, contextul de plămădire şi formare, şi mai apoi de cristalizare treptată a însuşirilor de personalitate, care nu sunt altceva decât relaţii interumane interiorizate. Din acest punct de vedere, relaţiile constituie nu doar conţinutul personalităţii, ci şi esenţa ei. Personalitatea va fi, în ultimă instanţă, oglinda şi expresia planului relaţional. Un copil care trăieşte într-un mediu familiar organizat, structurat, valorizat pozitiv, cu influenţe educative are toate şansele să-şi formeze o personalitate autentică, echilibrată, valoroasă.